Fermieri, grăbiți-vă! Nou termen limită pentru agricultorii care cer despăgubiri de secetă
Roxana Dobre -Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a modificat calendarul privind evaluarea culturilor afectate de secetă atfel încât fermierii să primească banii în conturi, atât pentru culturile de toamnă cât și pentru cele de primăvară, până la finalizarea însămânțărilor din acest an. Astfel, de vineri – 26 iulie, a fost modificat ”ordinul secetei”, iar termenul pentru notificarea primăriilor a fost decalat cu circa trei luni, de la 15 octombrie la 15 august, în cazul culturilor de primăvară.
În Monitorul Oficial nr.734 de vineri, 26 iulie a fost publicat un ordinul 293/123 care modifică și completează Regulamentul privind gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene meteorologice periculoase având ca efect producerea secetei pedologice, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și al ministrului afacerilor interne nr. 97/63/2020.
Citiți și: Ministrul Florin Barbu: Despăgubirile de secetă – în conturile fermierilor până pe 15 octombrie
Calendar decalat pentru culturile de primăvară
Noul termen până la care fermierii pot depune înștiințări pentru constatarea pagubelor rămâne data de 1 august pentru culturile de toamnă și se schimbă de la 15 octombrie la 15 august pentru cele de primăvară.
Astfel, la articolul 15, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (11), cu următorul cuprins: ”Pentru anul 2024, utilizatorii de terenuri cu destinație agricolă înscriși în evidențele Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, ale căror suprafețe cu culturi agricole au fost calamitate în procent de peste 30%, depun înștiințări scrise la unitatea administrativ-teritorială pe a cărei rază se află terenul, în format fizic sau prin mijloace electronice de transmitere la distanță, până cel târziu la data de 1 august inclusiv pentru culturile agricole înființate în toamnă, respectiv până cel târziu la data de 15 august inclusiv pentru celelalte culturi agricole”
În vechiul ordin termenele erau până cel târziu la data de 1 august inclusiv pentru culturile agricole înființate în toamnă, respectiv până cel târziu la data de 15 octombrie inclusiv pentru celelalte culturi agricole.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu a făcut joi, 25 iulie, un apel către fermieri să depună notificări la Primării pentru formarea comisiilor care evaluează pagubele în teren, în caz contrar aceștia neputând să încaseze banii.
”Vreau să fac un apel către toți fermierii, în primul rând să depună cereri către unitățile administrativ-teritoriale pentru a fi constituite comitetele de situații de urgență. Fac apelul acesta public pentru că fără acele procese verbale de calamități fermierii nu pot primi despăgubirile la secetă. În ordinul de ministru pe care l-am modificat vreau să fac un anunț foarte clar toți fermierii vor primi în mod egal despăgubirile pentru toată lumea, nu cum erau înainte pe acele formule prin care nu se înțelegea dacă primești 70% sau 30% sau 50%. Acum e clar: toți fermierii vor primi în mod egal despăgubiri”, a spus Florin Barbu la Agro TV.
Citiți și: Fermierii afectați de secetă vor fi despăgubiți. Ministrul Barbu: Cuantum între 200 și 250 euro/ha
Din comisiile de constatare a pagubelor vor face parte și funcționari ai AFIR și ANIF
Prin ordinul publicat în Monitor se introduc două instituții noi care pot face parte din comisiile de evaluare a pagubelor, ANIF și respectiv AFIR. Astfel, la articolul 18, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (21), cu următorul cuprins: „(21) În vederea întocmirii proceselor-verbale de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole, comisiile de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole prevăzute la alin. (2) se pot completa cu noi comisii de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole din care fac parte reprezentanți desemnați din cadrul administrației publice locale, un reprezentant al direcției pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București și un reprezentant al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale sau un reprezentant al Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, după caz.
În vechiul regulament, din cadrul comisiilor de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole puteau face parte reprezentanți desemnați din cadrul administrației publice locale, un reprezentant al centrului județean/local al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și un reprezentant al direcției pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București.
O altă modificare vizează și termenul privind termenele privind procesele-verbale de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole. Astfel, conform noilor reguli, pentru anul 2024, procesele-verbale de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole se întocmesc până cel târziu la data de 15 august inclusiv pentru culturile agricole înființate în toamnă, respectiv până cel târziu la data de 15 septembrie inclusiv (decalat de la de 30 noiembrie inclusiv n.r) pentru celelalte culturi agricole și se comunică prin grija secretariatelor comisiilor de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole comitetului local pentru situații de urgență, iar după semnarea de către președintele comitetului local pentru situații de urgență secretariatele transmit câte un exemplar membrilor comisiilor și producătorului agricol.
De asemenea, pentru anul 2024, rapoartele de sinteză se întocmesc până cel târziu la data de 2 septembrie inclusiv pentru culturile înființate în toamnă, respectiv până cel târziu la data de 27 septembrie inclusiv (decalat de la 15 decembrie inclusiv n.r) pentru celelalte culturi agricole și se comunică în termen de 3 zile lucrătoare de la datele menționate anterior instituției prefectului, consiliului județean și Centrului operativ pentru situații de urgență din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Documentul publicat în Monitor prevede că ordinul se aplică inclusiv pentru înștiințările utilizatorilor de terenuri cu destinație agricolă înscriși în evidențele Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, ale căror suprafețe cu culturi agricole înființate în primăvara anului 2024 au fost calamitate, depuse și aflate în curs de soluționare la data intrării în vigoare a prezentului ordin.
De asemenea, prevederile ordinului se aplică inclusiv pentru procesele-verbale de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole înființate în primăvara anului 2024, care au fost încheiate anterior intrării în vigoare a prezentului ordin, la solicitarea utilizatorilor de terenuri cu destinație agricolă înscriși în evidențele Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, care au depus înștiințări scrise la unitatea administrativ-teritorială pe a cărei rază se află terenul.