• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Taxa pe moștenire i-a scos pe fermierii britanici în stradă, la protest

    Violina Gorcinschi -

    Fermierii protestează masiv la Londra. Mii de agricultori britanici au organizat astăzi, marți – 19 noiembrie, în fața Parlamentului din Londra, o demonstrație împotriva eliminării unei scutiri de taxe care i-a ajutat pe fermieri să își transmită afacerile din generație în generație. Aceștia se tem că măsura va afecta producția internă de alimente.

    Cu scopul de a strânge mai mulți bani pentru a acoperi cheltuielile cu serviciile publice, ministrul britanic al Finanțelor, Rachel Reeves, a anunțat în octombrie că, începând cu 2026, fermierii care dețin terenuri în valoare de peste un milion de lire, echivalentul a aproape 6 milioane de lei nu vor mai putea să își transmită către moștenitori fermele fără povara taxelor, a relatat Reuters.

    Taxa pe moștenire a fermelor, contestată de fermieri (foto: Reuters)

    Fermierii britanici protestează masiv la Londra împotriva impozitului pe moștenire

    Opoziția față de așa-numita „taxa pe tractor” este o parte a unei reacții mai ample împotriva planurilor financiare ale lui Reeves. Unele dintre cele mai mari companii din Marea Britanie au avertizat că majorările ei la contribuțiile angajatorilor la asigurările sociale vor alimenta inflația.

    În același timp, fermierii se tem că această schimbare reprezintă o amenințare pentru fermele de familie, care deseori au marje de profit mici și că moștenitorii lor vor fi nevoiți să își vândă fermele pentru a plăti taxele, crescând, astfel, riscul ca producția de alimente din țară să aibă de suferit.

    Citește și: Fermierii au început protestele! Iau cu asalt Bruxelles-ul, urmează mitinguri și în Franța și Polonia

    Organizatorii protestelor au declarat că în jur de 20.000 de fermieri s-au alăturat marșului de astăzi din Londra. Totodată, s-a anunțat și prezența prezentatorului de televiziune, Jeremy Clarkson.

    Reeves a spus că empatizează cu aceste temeri, dar a adăugat că reformele vor viza doar moșiile mai bogate și cele mai înstărite ferme, care vor contribui la finanțarea școlilor și a serviciilor de sănătate pe care se bazează fermierii și pe familiile din comunitățile rurale.

    Organizatorii au asigurat că evenimentul este unul pașnic, la care participă și copii la volanul tractoarelor de jucărie, dar că lucrurile ar putea escalada în viitor, dacă guvernul refuză să coopereze.

    Fermierii din Marea Britanie, nemulțumiți de importurile de alimente

    Clive Bailye, un fermier din centrul Angliei, care a ajutat la organizarea demonstrației, a spus că știe de colegi care ar dori să adopte mai mult „stilul francez”, cu referire la militantismul fermierilor de la Paris. Unii fermieri britanici au amenințat deja că vor întrerupe aprovizionarea cu alimente.

    Ei spun că suferă din cauza concurenței neloiale, deoarece produsele importate mai ieftine nu trebuie să respecte aceleași standarde de mediu și bunăstare, în timp ce veniturile lor au fost, de asemenea, micșorate de supermarketuri și afectate de schimbările climatice.

    Citește și: Noi proteste ale fermierilor împotriva importurilor de cereale ieftine din Ucraina!

    Reprezentanții guvernului britanic au spus că modificările fiscale vor afecta doar aproximativ 500 de ferme pe an, cu rata de impozitare pentru cei care plătesc stabilită la 20%, mai degrabă decât cota obișnuită de 40%, și care poate fi achitată în rate pe o perioadă de 10 ani.

    „Înțeleg că provoacă îngrijorare, dar… Sunt încrezător că marea majoritatea fermelor și a fermierilor nu vor fi afectate deloc de acest aspect al bugetului”, a declarat premierul Keir Starmer, care participă la summitul G20 în Brazilia, reporterilor, când a fost întrebat despre modificarea impozitului.

    El a asigurat că sectorul agricol va beneficia de sprijinul guvernamental de 5 miliarde de lire sterline în următorii doi ani.


    Te-ar mai putea interesa

    Preț de vânzare la ovine. Cât costă o oaie la intrarea în iarnă Subvenții APIA 2024. Fermierii care au intrat până astăzi la plata celei de-a doua tranșe MADR a făcut plata. De mâine se achită fermierilor subvenția de 200 euro pe hectar

    Ultimele știri

    Subvenții APIA. Fermierii de pe lista de plăți de dinainte de Crăciun Alertă meteo de ninsori! Județele unde ninge înainte de Crăciun Rusia și-a stabilit cotele de export la cereale pentru 2025. La porumb e jale!