• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Roșiile care NU SE STRICĂ au invadat supermarketurile. Iată DOVADA că mâncăm LEGUME DE PLASTIC

    Roxana Dobre -

    Gustul roșiilor naturale, românești este demult uitat de cumpărătorii care de multe ori nu au acces la aceste fructe direct de la producător. Ele sunt înlocuite în supermarketuri sau chiar în piețe de legume și fructe aduse din import și care, de cel mai multe ori, sunt pline de pesticide care în timp afectează grav organismul uman.

    Aceste substanțe ajută fructele sau legumele să reziste incredibil de mult astfel că și consumatorii rămân uimiți de longevitatea unui fruct care în mod natural s-ar strica în maxim 2-3 zile.

    ”Roșii made în Italia cumpărate acum aproape două luni și păstrate în bucătărie la temperatura camerei. Întâmplarea a făcut să le uit afară pe masă și să plec pentru 5 zile. Apoi văzând ca nu s-au schimbat am zis sa văd cât rezistă până se strică …și de atunci se pare că mai am de așteptat. Încă sunt tari în interior . Dimineața am intrat într-un Profi de lângă mine și m-am îngrozit. Cartofi din Egipt și Germania, ceapă albă din Egipt … În alt magazin fasole boabe din Egipt cu 8 lei și eu am cumpărat printr-o cunoștința din Slobozia cu 4 lei. Nu înțeleg mecanismul, unde sunt produsele românești? Unde le vindeți cei care le produceți? În afară de piețele din oraș, rar găsești prin supermarketuri ceva făcut în România. Chiar nu se poate schimba nimic? Trebuie sa mâncam toate porcăriile aduse de afară? Cei care știți circuitul, de ce nu se poate schimba situația?”, este sesizarea virtuală Teodorei Mărgean, postată pe grupul Agronet. 

    Fenomenul a fost testat și de ministrul agriculturii

    Roșiile care nu se strică au umplut hipermarketurile. Vin din import și pot fi ținute luni întregi la frigider fără a-și schimba culoarea sau aspectul comercial. Nu sunt povești, ci este rezultatul unui experiment făcut de un consumator român care, la finele mai multor luni, a înmânat tomata ”de plastic” ministrului agriculturii pentru a o supune unor analize.

    „Am primit zilele trecute o roșie de luni de zile care a fost ținută în frigider. Era tratată atât de puternic și se strânsese doar puțin nu mai era atât de întinsă. Dar atâtea luni… Am dat-o la analize dar nu am primit rezultate nici până acum. Știți bine roșiile românești, aveam funcționarii europeni care când veneau în țară, plecau mereu cu câte două lădițe de roșii”, a declarat ministrul agriculturii Achim Irimescu la Realitatea TV.

    Retailerii vor fi obligați să se alimenteze de la producătorii locali

    După foarte multe discuții și dezbateri purtate la Comisia de Agricultură din Camera Deputaților, aleșii prezenți la ședința din 19 aprilie a comisiei au dat votul final pentru modificările aduse la legea 321/2009, cunoscută ca și ”Legea supermarketurilor”. Săptămâna aceasta, actul nomativ a fost adoptat pe articole și în plenul Camerei Deputaților și mai așteaptă doar votul final pentru a pleca spre promulgare la Președinție și apoi să intre în vigoare prin publicarea în Monitorul Oficial.

    ”Prevederea cu privire la 51% produse proaspete ce referă la legume și fructe în mod special, produse de panificație, produse lactate, carne proaspătă și a fost introdusă și mierea de albine. Prin această prevedere se încurajează aprovizionarea pe lanțul scurt la nivel local și regional care înseamnă o legătură strânsă între producător și comerciant. Această prevedere va crea un avantaj producătorilor zonali și vom avea posibilitatea să vedem în supermarketuri, în magazine, la comercianți marfă din zona respectivă. Prin această prevedere va rezulta o obligativitate de aprovizionare a supermarketurilor pe lanțul scurt. Marile magazine și acum aprovizionează într-un fel pe lanțul scurt pentru că în sezon când există producție legumicolă în România aceștia aprovizionează de la producătorii locali. Nu vom obliga supermarketurile să aducă salată verde din România iarna, pentru că nu au de unde”, a explicat deputatul Nini Săpunaru, președintele Comisiei de Agricultură.

    Foto: Facebook.com/Teodora Mărgean (grupul Agronet)


    Te-ar mai putea interesa

    Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri Agnes Jansen, olandeza care produce legume bio la Sărata: Mă pensionez și caut pe cineva să continue ferma

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina: arestat, eliberat pe cauțiune, încă își exercită atribuțiile de ministru Agnes Jansen după reportajul Agrointeligența: ”Mă pensionez, dar nu rămâneți fără legume!” Cine încasează subvenția APIA pe pășunea comunală. Acte necesare