• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • agrointel.ro
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Agribusiness
  • Anunțuri
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Control APIA 2016: Județele cu eșantion foarte mare primesc ajutor

    agrointeligenta.ro -

    Situație fără precedent la Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură – APIA! Funcționarii pregătesc deja plata avansului pentru anul de cerere 2016 și, în paralel, efectuează controalele în ferme, astfel încât un număr cât mai mare de beneficiari să intre la prima tranșă de bani ce va fi virată fermierilor începând de luni, 17 octombrie. Față de alți ani, însă, volumul de lucru este dublu și, așa cum Agrointeligența – www.agrointel.ro anunța în exclusivitate, există județe unde echipele de control nu fac față suprafeței mari din eșantion și vor primi ajutor din partea colegilor din județele apropiate.

    Ceea ce Agrointeligența – www.agrointel.ro anunța cu ceva timp în urmă a devenit realitate. Inspectorii de la APIA se organizează deja nu doar pentru a finaliza în timp util controalele în ferme, ci și pentru a da o mână de ajutor județelor unde numărul fermierilor verificați este foarte mare. Este și cazul județului Olt unde sunt circa 120.000 de hectare intrate la control și 2.800 fermieri care au fost extrași în eșantion. Dintre acești beneficiari, 437 vor fi supuși supuşi controlului clasic, iar 2.370 vor fi verificaţi prin teledetecţie, imaginile fiind primite prin satelit. Întrucât eşantionul de control din acest an este unul generos, pentru a putea verifica la timp toţi agricultorii ce au fost incluşi în eşantionul de control, reprezentanţii APIA Olt vor primi ajutor de la colegii din regiune. În ajutorul lor vor merge echipe din patru județe, printre care și Teleorman, care îi vor ajuta pe angajații APIA Olt să efectueze în paralel controale la fermierii olteni.

    Vă reamintim că potrivit datelor oficiale obținute de Agrointeligența – www.agrointel.ro de la APIA, pentru acest an s-au depus cereri de plată pentru o suprafață de 9.037.093,40 de hectare, dintre care 2.763.053,90 de hectare vor fi verificate în eșantionul de control. Din aceste suprafețe, 990.555,14 hectare sunt la control prin teledetecție. Este cel mai mare eșantion pe care APIA l-a avut vreodată de verificat, situația fiind creată de numeroasele probleme apărute la cererile pe 2015, ce au generat neconformități și suprapuneri la declararea terenurilor agricole și, implicit, au crescut nivelul de risc – un factor ce stă la baza algoritmului prin care softul informatic extrage aleatoriu fermierii ce sunt verificați în anul următor.

    Începând de luni, 17 octombrie, APIA va demara și procesul de plată a avansului din subvenția pe suprafașă, achitând fermierilor 69% din schemele de bază, după cum Agrointeligența – www.agrointel.ro a scris în articolul: AVANS SUBVENȚII APIA 2016: Ce trebuie să știi despre prima tranșă din plățile directe pe acest an

    Citiți și:

    Topul județelor cu cele mai mari suprafețe la controlul pentru subvenții

    APIA: Câți fermieri sunt în eșantionul de control pentru fiecare județ!

    Adrian Pintea, director adjunct al APIA: Din 19 septembrie începem controalele în teren

    Eșantionul de control pentru anul de cerere 2016 se va dubla. Mai mulți fermieri vor fi verificați în teren și prin teledetecție

    Subvenții 2016: Tot ce trebuie să știți despre controlul în teren efectuat de inspectorii APIA

    Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

    CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!

    Te-ar mai putea interesa

    Control APIA prin teledetecție 2020: procedura de control, sancțiuni cu reducerea suprafaței la plată! Subvenții APIA: 56.493 de fermieri au intrat la controlul pe suprafață și animale! Adrian Pintea, APIA: Plata avansului poate începe fără finalizarea controalelor!

    Ultimele știri

    Vaca 121 a luat ”caimacul” în ferma Agroserv Măriuța, cu o producție de 92 litri/zi! Preț grâu 2020 – finalul campaniei de recoltare: 823 lei/tonă la Constanța, medie de 750 lei/tonă în țară Insecticidul Verimark®: control și protecție a culturilor de legume încă din primul moment

    Căutare în articole