• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • MESAJUL PREȘEDINTELUI: ROMÂNIA NU ESTE O ȚARĂ DE MÂNA A DOUA!

    agrointeligenta.ro

    România este o țară de oameni serioși! Declarația îi aparține președintelui României, Klaus Iohannis care, în cadrul unei întâlniri avute cu fermierii, a ținut să sublinieze importanța producătorilor pentru economia țării, dar și cum putem să reușim să ne vinde mai bine produsele în afara țării. Președintele țării a făcut aceste precizări în contextul în care discuția s-a purtat pe seama ”rușinii” pe care au trebuit să o suporte 40 de producători români la târgul dedicat inovației în domeniul alimentar de la Paris- SIAL.

    La SIAL în jur de 40 de mici producători români care au primit asigurări din partea Ministerului Economiei că vor avea expunere la standul țării noastre au ajuns să primească din ”milă o mochetă și ceva mobilier murdar”, asta după ce standul promis de minister nu s-a mai construit după ce Guvernul nu a plătit firma care a câștigat licitația pentru construirea acestuia. În acest context președintele României a ținut să sublinieze importanța participării producătorilor români la târgurile internaționale. Potrivit președintelui, aceasta este singura șansă prin care ne putem face cunoscute produsele românești de o calitate excepțională.

    ”Prezența noastră la târguri este foarte importantă și îi felicit pe organizatori pentru aceste târg. Dacă nu reușim noi să ne prezentăm bine și să ne facem imagine cine să o facă? Nu vine nimeni să ne facă imagine, fiindcă ceilalți au un interes opus. Au interesul să avem o imagine de țară de mâna a doua, ceea ce nu suntem și o spun de fiecare dată, apăsat că România nu este țară de mâna a doua ci este o țară cu oameni serioși care încearcă să miște lucrurile, dar trebuie să mai învățăm cum se face asta. Partea de imagine este foarte importantă, oricare dintre dvs. știe că fără publicitate nu se poate vinde. Astfel de rateuri cum au fost cele de la acel târg (SIAL – n.r) ne aprofundează imaginea negativă”, a declarat Klaus Iohannis, președintele României, la întâlnirea avută cu peste 200 de fermieri în cadrul primei zile a Târgului Indagra.

    Avem nevoie de o strategie pentru promovarea produselor românești

    În opinia președintelui Iohannis, Guvernul ar trebui să aibă în vedere elaborarea unei strategii pentru promovarea produselor românești în cadrul târgurilor internaționale, să prezinte un pachet care să fie dedicat producătorilor autohtoni.

    ”Avem tot interesul să avem o industrie autohtonă, pentru asta cu siguranță se pot găsi măsuri de încurajare. Cum vor arăta acestea? Cu siguranță că cu asta trebuie să-și bată capul Guvernul și îmi imaginez că trebuie să vină cu un pachet dedicat pentru producătorii autohtoni. În ceea ce privește prezența noastră nu doar la acest târg specific (SIAL- n.r) vreau să vă spun că într-o perioadă m-am implicat personal în felul în care ne prezentăm la târguri, când am gestionat Sibiul și am avut tot interesul să ne prezentăm, știți bine în vederea obținerii titlului de Capitală Culturală. Am observat de atunci că ceea ce ne lipsește cu desăvârșire este o strategie. Este clar nevoie de o strategie și aceasta trebuie făcut împreună cu cei care sunt direct interesați să participe la aceste târguri. Al doilea lucru care ne lipsește este o gândire unitară și al treilea lucru care ne deranjează este că sunt prea puțini expozanți care sunt dispuși să suporte în avans cheltuieli, un lucru ușor de înțeles. Aici trebuie să intervină clar autoritatea statului”, a punctat Klaus Iohannis, președintele României.

    Te-ar mai putea interesa

    Micii fermieri care vindeau legume ieftine au fost alungați de autoritățile dintr-un mic oraș Fermierul Ilie Chifan produce un chefir artizanal unic pe piață, cu ciuperca tibetană! Primar-fermier cu 600 de hectare: a încasat despăgubiri de secetă, apoi a vândut porumbul recoltat! APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare APIA a început plata subvenției anuale de 100 de euro pe hectar. Termen final: 31 august

    Ultimele știri

    Rusia a atacat o navă transportatoare de grâu în Marea Neagră. Un marinar ucrainean a fost ucis Irigațiile s-au oprit în Ialomița după scăderea nivelului Dunării. Fermier: „Acum nu avem apă deloc” Cod roșu în legumicultură: caniculă și prețurile dezastruoase. Ion Păunel: Cerem sprijin pentru pierderi! Agricultură pe Cod roșu de caniculă. ”Nu putem lucra la ce uscătură este acum, se rup efectiv utilajele” Guvernul a aprobat programul prin care românii din Diaspora primesc 200.000 de euro pentru a porni o afacere în România