• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • agrointel.ro
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Agribusiness
  • Anunțuri
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • PERFORMANȚĂ: Aplicația AGRISO ajunge în FERMELE DIN UCRAINA!

    Roxana Dobre -

    O aplicație lansată cu succes în România ajunge și în fermele ucrainienilor. Producătorii agricoli din Ucraina au primit cu mare interes aplicația dezvoltată de verii Mihai și Ștefan Stănescu, cel din urmă fermier la rândul său. Astfel, verii Stănescu au planuri mari pentru lansarea aplicației AgriSo și în Ucraina și lucrează deja la un sediu și la strategia de promovare în țara vecină. 

    ”Fermierii din Ucraina au fost foarte încântați în special că, vă dați seama eu fiind și fermier, și dumnealor au exact aceeași problemă ca și noi pe partea aceasta de organizare. Cu cât e ferma mai mare cu atât devine mai dificil de gestionat și  automat au fost foarte încântați de ceea ce le-am prezentat și o să începem să dezvoltăm un birou acolo în zona Odessa și Ismail. Și apoi ușor-ușor să urcăm către partea centrală a Ucrainei. Pentru că fermele medii din Ucraina sunt de minim 5 ori mai mari față de fermele medii de aici și automat și problemele se înmulțesc tot cu numărul acesta, de cinci ori mai mari. Și cu cât le eficientizăm activitatea de producție cu atât vor deveni și dumnealor mai eficienți și au nevoie de așa ceva pentru că nu este în piața lor încă un serviciu care să îi ajute atât de mult”, a explicat Ștefan Stănescu în exclusivitate pentru Agrointeligența www.agrointel.ro.

    Acesta ne-a explicat că proiectul se află deocamdată la faza de testare în 3 ferme din Ucraina.  ”Deocamdată testăm în trei ferme acolo și urmează partea de lansare oficială, birou și partea de promovare”, a mai spus Ștefan Stănescu.

    El mai dezvăluie că anul acesta și fermierii români vor avea parte de o supriză în ceea ce privește aplicația AgriSo pe care o cunosc și, mulți dintre ei, o și folosesc în ferme. ”Noi lucrăm în permanență să dezvoltăm și să îmbunătățim toate funcționalitățile aplicației, să venim tot timpul cu noutăți. Și dacă acum am lansat GPS-ul de ghidaj , la Agriplanta, cu siguranță vor veni și alte surprize pe parcursul acestui an. Dar le vom dezvălui la momentul respectiv și sigur că cititorii Agrointeligența le vor afla primii”, a conchis Ștefan Stănescu.

    Ce este aplicația AgriSo? Este aplicația momentului în agricultură și poate fi folosită cu usurință pe telefon, laptop sau tabletă fiind foarte ușor de utilizat de către fermieri. Aplicația modernă folosește tehnologie de ultimă generație pentru a veni în ajutorul fermierilor.

    De la o evidență mai bună a costurilor pentru creșterea productivității, rotația culturilor, măsurători ale solelor și introducerea altelor noi dar și măsurători ale operațiunilor efectuate în câmp zi de zi ca și suprafața lucrată, monitorizarea utilajelor, viteza sau numărul de ore în care a staționat operatorul cu motorul pornit, până la declarații APIA, evidența diferitelor cantități de input-uri aplicate pe fiecare solă în parte, a cantităților recoltate din fiecare solă, a soiurilor celor mai productive, precum și multe alte funcții foarte utile pentru fermieri.

    Sursă selectivă: www.agriso.ro

    Citiți și:

     Cum au reușit verii Stănescu să economisească 300.000 de euro într-un an la Agromec Vișina

    Efectul AgriSo într-o fermă de 1.500 de hectare: Profit mai mare cu 20% printr-un abonament de 1.500 de lei pe lună

    AgriSo – aplicația care te ajută să îți completezi cererea unică pentru subvenția de la APIA

    AgriSo – singura companie din România care participă la târgul Gitex Technology Week 2016, Dubai

    Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

    CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!

    Te-ar mai putea interesa

    Instalarea Tinerilor Fermieri 2020. Proiectele se depun din 15 iulie, sprijinul maxim – 50.000 euro/fermă! TRANSFORMER – cel mai nou ameliorator de sol! De ce este acest produs UNIC PE PIAȚA DIN ROMÂNIA! Azot în formă lichidă de la Agro-Est Muntenia. Azofol, produsul câștigător pentru plante!

    Ultimele știri

    O cultură agricolă din România a fost puternic afectată de prăbușirea prețului la petrol! Explozia din Liban: Azotatul de amoniu – îngrășământ folosit în orice fermă. Când devine periculos? Și-a dat foc după ce a fost acuzat că a furat lucernă dintr-o fermă!

    Căutare în articole