PROGNOZA AGROMETEO și recomandările ANM pentru PERIOADA 10-16 IUNIE!

Prognoza agrometeorologică și recomandările ANM pentru perioada 10-16 iunie. Majoritatea culturilor de grâu de toamnă și porumb din toată țara vor înregistra valori satisfăcătoare sau chiar optime de aprovizionare cu apă pe profilele de sol 0-100 cm, respectiv 0-50 cm, cu excepția unor zone în mare parte restrânse, unde se vor înregistra deficite asimilate secetei pedologice moderate și, izolat, puternice, anunță Administrația Națională de Meteorologie în prognoza agrometeorologică pentru perioada 10-16 iunie.

Caracteristici meteorologice

Vremea normală sub aspect termic de la începutul perioadei va intra într-un proces de încălzire treptată, în majoritatea regiunilor agricole ale țării. Temperatura medie diurnă a aerului va oscila între 14 și 24°C în primele zile, limite apropiate de mediile multianuale şi 17 și 27°C spre sfârşitul intervalului, abaterile termice pozitive fiind de 1 și 5°C, la nivelul întregului teritoriu.  Temperatura maximă a aerului se va situa între 21 și 33°C, în cea mai mare parte a țării.

Temperatura minimă a aerului va fi cuprinsă între 7 și 20°C, în aproape toate zonele de cultură, valori mai scăzute fiind posibile în depresiuni. Sunt posibile ploi cu caracter de aversă, acestea fiind însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului şi căderi de grindină. De asemenea, la începutul perioadei, cantitățile de apă vor depăşi local, 15-20 l/mp.

Caracteristici agrometeorologice

Aprovizionarea cu apă pe profilul de sol 0-100 cm, în cultura grâului de toamnă, se va încadra în limite satisfăcătoare până la apropiate de optim și optime, în cea mai mare parte a țării. Deficite de apă în sol (secetă pedologică moderată și izolat puternică) se vor înregistra pe suprafețe extinse din Dobrogea, local în sud-vestul, centrul şi estul Olteniei, izolat în centrul Transilvaniei, nord-vestul Banatului și nordestul Moldovei.

În cultura de porumb, rezerva de umiditate în stratul de sol 0-50 cm, va prezenta valori satisfăcătoare, apropiate de optim și optime, în majoritatea zonelor de cultură. În centrul și sud-estul Dobrogei, izolat în sud-vestul și estul Olteniei, nord-vestul Banatului și nord-estul Moldovei, conținutul de apă din sol se va situa în limite scăzute (secetă pedologică moderată).

Starea de vegetaţie a culturilor agricole

Pe fondul regimului termic favorabil din aer şi sol, procesele de creștere și dezvoltare ale culturilor de câmp se vor desfăşura pe ansamblu normal, în aproape  toată ţara. La speciile de toamnă înfiinţate în epoca optimă, starea de vegetaţie se vaprezenta bună şi medie, iar în culturile tardive, precum şi pe suprafeţele agricole undese vor semnala în continuare deficite de apă în sol, uniformitatea şi vigurozitatea plantelor va fi medie spre slabă.

Culturile de orz şi grâu de toamnă semănate în perioada optimă îşi vor continua înflorirea şi maturitatea în lapte (10-100%), precum și maturitatea în ceară (10-30%), pe majoritatea suprafeţelor agricole. Culturile tardive se vor afla în fazele de înspicare şi înflorire (10-100%).

Rapiţa se va afla la formarea silicvelor şi a boabelor în silicve (40-100%), izolat fiind posibilă declanşarea maturităţii depline (10-25%). Floarea-soarelui va parcurge fazele de dezvoltare a primei perechi de frunze (50-100%) şi înfrunzirea (7-21 frunze).

Cultura de porumb își va continua dezvoltarea aparatului foliar (20-100%), în toate regiunile agricole.

Sfecla de zahăr din principalele bazine specializate, va înregistra dezvoltarea primei perechi de frunze şi înfrunzirea (30-100%), precum şi alungirea axei hipocotile (10-30%).

La cartof se vor semnala fazele de creştere a lăstarilor laterali şi tuberizare (20-100%), iar la soiurile timpurii pentru consum, îmbobocirea şi înflorirea (10-50%).

La pomii fructiferi vor predomina înfrunzirea, creşterea şi dezvoltarea fructelor, precum şi recoltarea la soiurile timpurii de cireş şi vişin aflate la maturitatea de tehnologică.

În aproape toate podgoriile, viţa de vie va parcurge dezvoltarea aparatului vegetativ, înflorirea și formarea/creșterea boabelor.

În condiţiile agrometeorologice menţionate, în zilele fără precipitaţii, lucrările agricole de sezon (aplicarea îngrășămintelor, erbicidări, praşile manuale/mecanice,tratamente fito-sanitare, etc.) se vor putea desfăşura în condiţii bune.

Lucrări recomandate

  • Efectuarea lucrărilor agrotehnice de întreţinere a culturilor de primăvară (praşile mecanice şi manuale, erbicidări, fertilizări);
  • Aplicarea de tratamente cu insecto-fungicide la speciile de câmp şi în plantaţiile pomi-viticole.

Be the first to comment

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*