• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Spania a autorizat magazinele să raționalizeze alimente de bază precum laptele și uleiul

    Mircea Olteanu -

    Spania a autorizat temporar magazinele să limiteze vânzarea unor produse alimentare pentru a preveni penuria, după ce unele supermarketuri au rămas fără ulei de floarea-soarelui și lapte, informează Euronews.

    Măsura face parte dintr-un pachet de urgență cu scopul atenuării consecințelor economice ale invaziei Ucrainei de către Rusia și va fi în vigoare până pe 30 iunie.

    Magazinele din Spania au cerut guvernului să permită raționalizarea alimentelor, iar decizia guvernamentală, publicată miercuri, permite limitarea temporară a cantității de bunuri care pot fi cumpărate de un client.

    „Oferă fundament legal, astfel încât să poată limita numărul de articole și astfel să evite acumularea, dar mai presus de toate, astfel încât să asigure un acces echitabil pentru toți consumatorii”, a declarat ministrul spaniol al Comerțului, Reyes Maroto.

    Decizia Madridului survine după ce războiul din Ucraina și o grevă de trei săptămâni a transportatorilor a cauzat probleme sporadice privind aprovizionarea cu produse alimentare de bază.

    Autoritățile spaniole și asociațiile de supermarketuri au avertizat împotriva achizițiilor din panică în timpul grevei transportatorilor care a început pe 14 martie. Deși o asociație nu a anulat încă greva, mișcare de protest și-a pierdut avântul după ce guvernul a introdus un pachet de sprijin de 1 miliard de euro.

    „Răspundem, de asemenea, unei nevoi exprimate de sectorul de distribuție și care a devenit clară odată cu recenta grevă a transportatorilor”, a adăugat ministrul Maroto.

    La începutul lunii martie, asociația de consumatori Facua a dat în judecată unele supermarketuri spaniole pentru încălcarea legii, după ce au limitat achiziția de ulei de floarea-soarelui la câteva sticle de persoană. Ucraina este principalul furnizor de ulei de floarea-soarelui al Spaniei.

    De asemenea, unele supermarketuri din Grecia și Italia au limitat cantitățile de produse alimentare de bază pe care clienții le pot cumpăra, după ce au observat o creștere a cererii din cauza temerilor că războiul din Ucraina ar putea perturba aprovizionarea.


    Te-ar mai putea interesa

    Untul produs din aer, fără a mai fi nevoie de lapte, este în curs de aprobare pentru a intra pe piață Porumb de 12 to/ha, distrus de secetă în numai 2 zile. Fermier: ”Nu am mai pățit așa ceva!” Condiție nouă la APIA pentru fermierii care încasează subvenția pe pășune

    Ultimele știri

    Pesta oilor și caprelor se extinde: 5 noi focare de boală. Încă 50.000 de animale – sacrificate și îngropate Oierii și autoritățile – decizie la ANSVSA: Exportul de ovine rămâne deschis, se pregătesc culoare verzi Mugurel Drăgănescu, AGVPS: Îndemnăm vânătorii să aplice responsabil vânarea ursului, conform legii