• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Control pe pășune – contract reziliat de primărie pentru încălcarea contractului!

    Oana Timar – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Contract pentru pășune – reziliat pentru neîntreținerea suprafețelor. O primăria din județul Olt a luat inițiativa de a verifica respectarea contractelor prin care au fost acordate suprafețele de pășunat. În urma controlului în teren, s-a decis rezilierea contractului unui crescător de animale la care pășunea a fost găsită neîngriijită, năpădită de arbuști.

    O comisie formată la nivelul primăriei din comuna Colonești a efectuat, la începutul lunii aprilie, un control privind întreținerea pășunii deținute în concesiune. Comisia s-a deplasat pe pășunea din islazul comunal concesionat de Vasile Cătălin Mihăiță, iar la fața locului s-a constat că ”în tarla 52 parcelele 1031/1, 1031/2, respectiv T83 parcla 1754 pășunea nu este curățată, iar pe restul pășunilor aflate în concesiune au fost executate lucrări de întreținere”, potrivit procesului verbal încheiat la data de 3 aprilie și aprobat de primarul localității, Nicolae Stan, și de secretarul comunei, Luminița Burducel.

    Primăria a notificat fermierul de rezilierea contractului pe pășune

    Ulterior procesului verbal, primăria a notificat deținătorul contractului de concesiune cu privire la rezilierea contractului pe cele 26,53 de hectare de pășune ”pentru nerespectarea clauzelor contractuale”.

    Notificarea primăriei precizează că fermierilor le-a fost adus la cunoștință, în cadrul unei ședințe de la începutul lunii martie că până la data de 30 martie trebuie ”să procedeze la curățirea pășunilor atribuite cu titlul de chirie”.

    Mai mult, în cazul contractului reziliat, primăria a amintit nu doar că pe parcele s-a constatat, la fața locului, că nu s-au efectuat lucrări de curățare și eliminare a vegetației nefolositoare, dar și că această pășune nu este întrebuințată de către fermier.

    Notificarea privind rezilierea contractului pe pășune
    Notificarea privind rezilierea contractului pe pășune

    Te-ar mai putea interesa

    Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme

    Ultimele știri

    Tractorul Anului 2027. Au fost desemnate cele mai bune tractoare ale anului 2027! Lista câștigătorilor Urgent la APIA! Fermierii care trebuie să depună documente suplimentare ca să nu piardă subvenția! Conferința AGRI4FUTURE: Fermierii români, primii pe lista beneficiarilor îngrășămintelor produse la Azomureș Șefa ANM anunță o schimbare radicală a vremii. Ce se întâmplă cu temperaturile pe final de săptămână Protena a depășit pragul de 1 milion de tone de furaje produse la fabrica din Sânpaul, județul Mureș