• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Petre Daea: Anul 2020 este un an agricol ratat în multe zone ale țării!

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Fostul ministru al Agriculturii Petre Daea susține că anul 2020 este un an agricol ratat în multe zone ale țării, și asta atât din cauza secetei care a lovit regiuni întregi din România, dar și din cauză că multe dintre programele lansate de el, în timp ce conducea ministerul Agriculturii, nu au fost continuate și fructificate de actuala conducere.

    Petre Daea spune că în domeniul agriculturii, activitatea unui ministru trebuie măsurată prin fapte și nu prin vorbe.

    ”Mereu voi vorbi frumos de predecesorii mei și de cei care m-au urmat la ministerul Agriculturii, un minister cât țara. Am umblat prin toată țara și am văzut că rezultatele din agricultură din acest an depind de zonă. În unele zone au fost recolte bunicele, iar în altele chiar slabe. Trebuie măsurată activitatea în agricultură prin fapte. Vorbele nu ajută prea mult”, este de părere fostul ministru al Agriculturii.

    De asemenea, Petre Daea consideră că deciziile în ceea ce privește agricultura unei țări nu ar trebui niciodată să fie influențate de interese politice.

    ”Cu regret spun că anul 2020 este un an agricol ratat în multe zone ale țării. Din nefericire, toate programele lansate în agricultură nu au fost continuate și fructificate. Nu am înțeles de ce, din considerente politice, au fost oprite programele, pe care le-am lansat eu, de cel care m-a urmat la minister. Interesele politice nu ar trebui să conteze când e vorba de agricultură”, a declarat fostul ministru al Agriculturii Petre Daea, potrivit ziarulapulum.ro.

    Te-ar mai putea interesa

    O familie de tineri fermieri a pus bazele unei afaceri inedite, adresată crescătorilor de vaci A investit într-o seră hidroponică de căpșuni, iar acum caută specialistul care să pornească producția Ai cumpărat teren cu chitanță de mână? Cum se obține titlul de proprietate pe acea suprafață După 30 de zile de carantină, s-au ridicat restricțiile pentru ovine. Documentul obligatoriu pentru circulația animalelor Presa de la Kiev: Cerealele din Ucraina NU au prioritate în portul Constanța. Unele terminale primesc mai întâi marfa românească

    Ultimele știri

    Legile pentru noile subvenții de 68 euro/vacă și 13,7euro/porc, publicate în Monitorul Oficial! Termene plăți! Cele mai drastice măsuri împotriva pestei porcine africane au întors legea anti-PPA în Parlament! Ultima fermă de vaci de lapte de lângă București își reduce efectivul. Dr. Mihai Petcu: „N-am cui să vând laptele, nici animalele” Ferma Wagner face următorul pas: produse livrate la ușa clienților. Văcuțele din fermă, vedetele unui daily vlog! Vot în Parlament pentru crescătorii de animale! Anunțul senatorului Sorin Moise!