• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ardisia crenata – plantă a Crăciunului: origine, îngrijire, înmulțire

    Violina Gorcinschi -

    Ardisia: caracteristici, origine, îngrijire, înmulțire. Ardisia crenata, planta Crăciunului – cum se îngrijește planta decorativă, populară pentru conexiunea sa cu sărbătorile de iarnă. Aspectul decorativ ce oferă o atmosferă de sărbătoare este unul din motivele pentru care e bine să ai în casă sau în curte o Ardisia crenata. Află din acest articol cum se îngrijește, de ce condiții are nevoie și de ce a este asociată cu Crăciunul.

    Ardisia crenata este o plantă decorativă, cu fructe mici și roșii, de forma boabelor de mazăre, care cresc în perioada Crăciunului. Pentru că reprezintă o pată de culoare în perioada sărbătorilor de iarnă, este un cadou perfect pentru familie, prieteni, dar și pentru colegi. Este perfectă ca plantă de interior datorită atmosferei festive create prin prezența sa în casă, dar și longevității fructelor și florilor. Pentru un decor extra specific Crăciunului, Ardisia se poate așeza lângă Amarilis și Violeta africana. Este important de știut și cum se îngrijește pentru că orice plantă este o nouă responsabilitate pentru cei care se bucură de ea.

    Citiți și: Vlad Marin a renunțat la cultura de legume pentru a produce Crăciunițe: ”Nu îmi pare rău că m-am reprofilat”

    Ardisia crenata, planta ornamentală de Crăciun

    Ardisia crenata și legătura sa cu Crăciunul

    Ardisia face parte din categoria arbuștilor floriferi din familia Prmulaceae. Originară din estul Asiei, se folosește în special ca plantă decorativă de interior. Calitățile sale ornamentale reies, în special, din fructele bace, colorate roșu-aprins. Aceste fructe apar în apropierea Crăciunului, fiind folosite deseori ca decorație în aranjamente de iarnă și buchete. De aceea, planta a devenit unul dintre simbolurilor acestei sărbători de iarnă.

    Ardisia crenata cu fructe neoapte, de culoare verde

    Ardisia: caracteristici

    O floare Ardisia crescută în ghiveci poate atinge înălțimea de 1 metru, având port rar, cu ramurile dispersate. Frunzele de Ardisia sunt rezistente, având formă lunguiață, cu vârful ascuțit.

    Ardisia înflorește în luna iulie, cu flori mici, de culoare roz-albicioasă și un miros plăcut, care persistă timp de mai multe luni pe plantă.

    Fructele de Ardisia ajung la maturitate toamna, au mărimea boabelor de mazăre și persistă pe plantă mai multe luni, ca și florile.

    Ardisia crenata
    Ardisia – condiții (foto: wikipedia.org)

    Ardisia crenata: condiții necesare de creștere

    Îngrijirea unui plante de Ardisia nu este foarte dificilă dacă se ține cont de câteva aspecte. Astfel, Ardisia crenata are cerințele ei specifice privind condițiile de mediu. Iubește mult locurile luminate, atât vara, cât și iarna, așa că poate fi plasată lângă fereastră, însă e important să fie ferită de lumina directă. Altfel, soarele poate provoca arsuri frunzelor și deteriorarea fructelor.

    Temperatura optimă preferată de Ardisia este în jurul valorii de 18 grade Celsius, situându-se în limitele normale ale temperaturii de interior. Iarna, în schimb, preferă camerele mai răcoroase. Dacă este mai cald de 23 de grade Celsius, Ardisia își poate pierde frunzele, iar dacă temperatura coboară sub 7 grade Celsius, de asemenea va suferi.

    Umiditatea optimă este cea medie a casei, iar înaintea înfloririi sau când temperatura sare de 15 grade Celsius, este indicată pulverizarea periodică a frunzișului.

    Floarea se dezvoltă bine în solurile ușoare, umede, dar bine drenate. Se recomandă utilizarea substraturilor cu un conținut mai mare de materie fibroasă.

    Ardisia crenata
    Ardisia – îngrijire (foto:balconygardenweb.com)

    Ardisia crenata: îngrijirea plantei

    La creșterea unei plante de Ardisia crenata în casă, se ține cont de anumite reguli de îngrijire, cum ar fi cantitatea de apă, protecția împotriva bolilor și dăunătorilor, tăierile, fertilizarea etc.

    Planta cu fructe roșii se udă moderat, mai ales în timpul sezonului de creștere, adică primăvara și vara. Solul se păstrează uniform umed, fără exces de apă. Acesta se irigă de fiecare dată cânt începe să se usuce. De exemplu, potrivit floriatrias.ro, frecvența udării depinde de sezon – Ardisia se udă odată la 3-4 zile în sezonul cald și odată la 2 săptămâni în timpul iernii. Regulat, se elimină excesul de apă din farfurie, pentru a preveni putrezirea rădăcinilor.

    După mai multe luni de la apariția fructelor la Ardisia, acestea cad, formându-se noi plante.

    Citiți și: Bănuțul de cupru – secretul pentru ca bradul de Crăciun să nu se usuce

    Ardisia face flori vara, de culoare roz

    Se fac tăieri la Ardisia în luna martie, înainte de perioada de înflorire, pentru a asigura plantei aspectul ideal prin păstrarea dimensiunii și formei potrivite.

    Ardisia nu necesită transplantare regulată. De regulă, ghiveciul și substratul se schimbă dacă devine prea mic. La schimbarea ghiveciului, se folosește unul nou, cu un diametru mai mare cu un sfert decât cel inițial. Această schimbare se efectuează imediat după ce trece perioada de înflorire.

    Fertilizarea unui plante de Ardisia crenata se face cu îngrășăminte complexe pentru plante de interior, cam o dată la două săptămâni, din primăvară până toamna. Iarna, fertilizarea se oprește. De regulă, se poate folosi fertilizant lichid pentru plante verzi sau batoane de îngrășământ cu eliberare lentă pentru plante decorative prin frunze, cu interval de acțiune de 3 luni. Astfel, nu mai este nevoie de fertilizări repetate.

    Cum se înmulțește Ardisia crenata

    Ardisia crenata: înmulțire

    Înmulțirea plantelor de Ardisia crenata se face, cel mai ușor, prin semințe, dar se poate face și prin butași, prelevați primăvara. Semințele se extrag din fructe și se semănă la finalul iernii sau primăvara.

    Repicarea în ghivece are loc atunci când plantele au 2-3 frunze. Butășirea se efectuează primăvara-vara, cu butași de tulpina. Este un procedeu destul de dificil, așa că se recomandă doar profesioniștilor.

    Pentru a facilita polenizarea și formarea fructelor, florile se pot stimula cu o pensulă.

    La creșterea Ardisiei crenata, se ia în considerare și riscul apariției dăunătorilor. Cei mai mari dușmani ai său sunt păduchele verde și păduchele lânos. Aceștia apar atunci când nivelul de umiditate al camerei este prea scăzut.

    Prețul unei plante de Ardisia crenata depinde de dimensiunea acesteia, dar și de sezon. În perioada Crăciunului, o plantă medie, până în 40-50 cm, cu bobițe roșii, se vinde în florării cu prețuri întrr 100 și 300 de lei.


    Te-ar mai putea interesa

    Legea arendei – adoptată de Parlament! Contracte pe minim 7 ani, cu valabilitate și după decesul arendatorului Subvenții APIA, în conturi. Județele unde fermierii au anunțat că au primit a doua tranșă de bani Anunțul ANZ pentru toți crescătorii de animale și asociațiile de fermieri

    Ultimele știri

    Subvenții APIA 2025. Data la care se reiau plățile către fermieri după Anul Nou Ninsori, ploi și vânt puternic – județele care au intrat sub alertă meteo până în a doua zi de Crăciun Atenție, se fură oi! Un cioban a rămas fără animale înainte de Crăciun