• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Au vândut semințele de floarea-soarelui dar nu și-au primit banii pe recoltă

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Un bărbat a fost reținut după ce a cumpărat floarea-soarelui în numele unei firme fictive și a prejudiciat astfel mai mulți fermieri. În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile acestuia, oamenii legii u descoperit mai multe documente financiar-contabile, înscrisuri și telefoane mobile.

    Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub conducerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au desfășurat trei percheziții la domiciliile situate în județele Argeș și Olt, care aparțin unui individ în vârstă de 30 de ani, suspectat de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, potrivit Antena3.ro.

    Citiți și: Reprezentantul unei asociații de fermieri a fost trimis în judecată pentru înșelăciune

    Bărbat arestat pentru înșelăciune (foto: cluj24.ro)

    Bărbatul a fost reținut pentru înșelăciune – prejudiciul însumează 120.000 de lei

    Tânărul din judeţul Argeş a fost reţinut de anchetatorii ialomiţeni într-un dosar de înşelăciune cu floarea-soarelui, în care prejudiciul a fost de 120.000 de lei.

    ”În fapt, în cursul lunii septembrie 2023, un bărbat, de 30 de ani, din judeţul Argeş ar fi indus în eroare două persoane şi ar fi încheiat contracte de vânzare-cumpărare în numele unei unităţi economice care nu mai desfăşurase activităţi comerciale din anul 2019, determinându-i pe aceştia să îi vândă 25.730 de kilograme, respectiv 21.900 de kilograme de floarea-soarelui. Prejudiciul cauzat celor două persoane fizice este de 120.000 de lei”, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Ialomița.

    Citiți și: Șef de la Garda de Mediu – arestat pentru că cerea și primea mită de la fermieri!

    La percheziții s-au găsit documente financiar-contabile , înscrisuri și mai multe telefoane

    Conform oamenilor legii, în urma perchezițiilor, au fost descoperite şi ridicate documente financiar-contabile, înscrisuri şi telefoane mobile.
    Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, acesta fiind condus şi încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa.

    Cercetările sunt continuate, în vederea probării şi documentării întregii activităţi infracţionale.

    La acţiune au participat şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş şi poliţişti din cadrul Secţiei nr. 9 Poliţie Rurală Scorniceşti, judeţul Olt.

    Te-ar mai putea interesa

    Șoc pe piața utilajelor agricole! ANAF desființează ”facturile externe” și impune plata TVA în România Piața cerealelor, la zi. Floarea-soarelui se ieftinește pe fondul producțiilor bune din Bulgaria și R. Moldova Salariile din agricultură, în 2026. Cât câștigă un angajat și care este diferența față de media națională Furt neobișnuit: 5.500 de oi din rasa Dorper au fost furate dintr-o fermă Costurile și veniturile unei ferme. Calcul pentru un hectar de grâu, orz, rapiță, porumb și floarea-soarelui

    Ultimele știri

    Soi sau hibrid de orz? Când vrei mai mult de la fiecare hectar Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. Cum va fi vremea până la începutul lunii octombrie Piața de cereale, la zi. Grâul DAP Constanța pornește săptămâna la 230 euro/tonă, porumbul e mai scump FAO reduce estimarea producției de cereale. Grâul și porumbul se scumpesc la nivel mondial Nearistat, stabil și cu excelente calități de panificație. Este grâul Thermidor, de la Soufflet Agro România