• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • PROGRAMUL CU PORCI GRATIS: Când începe LIVRAREA PRIMILOR PURCELUȘI către MICII FERMIERI!

    Roxana Dobre -

    Începe livrarea purceilor gratis din rasele Mangalița și Bazna pentru micii fermieri și gospodari. Programul, care a fost foarte bine primit, începe să își producă efectele iar primii crescători urmează să primească purceii în luna aprilie.

    Consilierul ministrului Agriculturii, Florin Ciobanu, a dezvăluit că şi de această dată Oltul va avea un număr record de cereri, ca şi în cazul Programului de tomate, iar până la această dată patru sute de fermieri olteni au depus cereri la Direcția Aagricolă Județeană Olt pentru a primi gratis purcei.

    La nivelul judeţului Olt au fost înregistrate patru sute de cereri, fermierii olteni solicitând aproximativ 3.000 de purcei din rasele Mangaliţa şi Bazna ca să-i crească. În această situaţie, cei şapte-opt fermieri olteni ce deţin purcei din cele două rase nu pot asigura necesarul, ci doar o sută de purcei, aceştia urmând a fi livraţi începând din aprilie. Florin Ciobanu spune că va fi nevoie să fie aduşi purcei din alte judeţe care să ajungă la crescătorii olteni.

    „În urma discuţiei de la Ministerul Agriculturii, noi putem începe din aprilie livrarea purceilor din judeţul Olt. Furnizorii din Olt autorizat, opt la nivelul judeţului, pot livra o sută de bucăţi, dar la noi necesarul ar fi de aproximativ trei mii de purcei, până la acest moment. Sunt judeţe unde nu au fost depuse  cereri şi au furnizori de purcei din cele două rase. Astfel, în judeţ vor ajunge purcei din alte localităţi ale ţării. Este un program la început, pare greu la prima vedere, dar trebuie să înceapă să funcţioneze. Nu vom reuşi să acoperim toate cererile cu purcei din judeţ. Nici noi nu ne-am aşteptat că vor fi aşa de multe cereri. Oamenii au încredere că programul va funcţiona”, a spus Florin Ciobanu.

    Ministrul agriculturii spune că pragul maxim de purcei oferiți gratuit nu va crește

    Șeful de la agricultură recunoaște că suma de 250 de lei oferită crescătorilor nu sunt mulți bani, în condițiile în care pe piața liberă ei pot obține mai mult. Daea a precizat însă că pragul maxim, de 10 purcei, pe care fermierii îl pot lua de la stat nu va fi modificat.

    ”Sunt conștient că 250 de lei nu sunt mulți bani, în condițiile în care pe piața liberă ei pot obține mai mult. Sunt liberi să vândă unde vor ei, noi vrem doar să stimulăm cât mai mult consumul de carne cât mai sănătoasă. Am fost contactat și din afara granițelor, sună și-mi spun că au și ei în curte porci din aceste rase și că mai vor, sau mă sună și mă roagă să trimit oameni și la părinții lor, pentru a vedea porcii și a se înscrie în program”, a declarat pentru Libertatea, ministrul Agriculturii.

    Ministrul agriculturii a mai spus că în mai puțin de opt ani, România va avea acoperit necesarul de cerere de carne pentru cele două rase. ”Vă dați seama că ăsta nu este un program pe care să-l ținem un an sau doi, mai ales că atâta timp îți ia să aduci un purcel mic la 130 de kilograme, cât avem noi în program. Apoi, trebuie să verificăm și ce efective porcine avem, pentru că un astfel de porc nu face mai mult de 4-6 purcei”, a mai arătat ministrul Petre Daea pentru sursa citată.

    Purceii gratis vor ajunge și la beneficiarii din zonele mai greu accesibile

    Petre Daea are un răspuns și pentru cei care se plâng că cererea este prea mare față de ofertă dar și că în unele zone nu există deloc nuclee care să ofere purcei la stat.  ”Este normal să se plângă acum că nu avem destule efective pentru a completa cererea, pentru că suntem de-abia la început. Noi vrem să identificăm nucleele de creștere a purceilor din cele două rase și apoi să livrăm conform cererii în zonele mai greu accesibile, adică, din depărtarea nucleelor spre apropiere”, a mai spus ministrul.

    Asta înseamnă că dacă într-un județ cum este Constanța nu există deloc crescători interesați care să se înscrie în program, Direcția agricolă ar putea putea aduce purcei dintr-un județ învecinat unde există ofertă. În schimb pentru ca acest mecanism să se pună în mișcare și să funcționeze este nevoie de timp.

    Beneficiarii implicați în program adică furnizori-beneficiari-procesatori au început deja să se înscrie în program în baza unei cereri, care se depune la direcția agricolă județeană (DAJ), care îi înregistrează în registrele unice corespunzătoare, precum și în registrul de evidență al ajutorului de minimis.

    Durata de aplicare a acestei scheme de ajutor de minimis este 2018-2020, iar valoarea totală a schemei de ajutor de minimis pentru anul 2018 este de 4,6 milioane lei, în limita sumelor aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu această destinație, de la bugetul de stat.

    Sursă selectivă: www.gazetanoua.ro

    Citiți totul despre acest program în următoarele articole:

    START pentru PROGRAMUL CU PURCEI GRATIS! Unde și cum SE DEPUN CERERILE pentru suine MANGALIȚA ȘI BAZNA!

    Programul cu PORCI GRATIS pentru GOSPODĂRIILE POPULAȚIEI. Ce informații oficiale a transmis MINISTRUL PETRE DAEA!

    PORCI GRATIS 2018. Unde te înscrii în programul cu purcei din RASELE MANGALIȚA ȘI BAZNA

    PROGRAMUL pentru PURCEI GRATIS – PE MASA GUVERNULUL! Fermierii vor avea 90 DE ZILE PENTRU ÎNSCRIERE!

    ULTIMA ORĂ! Guvernul A APROBAT PROIECTUL pentru PURCEI GRATIS MANGALIȚA ȘI BAZNA!

    PURCEI GRATIS 2018. Tot ce trebuie să știi despre PROGRAMUL CU MANGALIȚA ȘI BAZNA!

    REȚETA DE FURAJARE pentru porcii MANGALIȚA ȘI BAZNA. Cum se pot îngrășa PURCEII PRIMIȚI GRATIS!


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă în vigoare la ANAF pentru impozitarea micilor fermieri! Ce putem planta lângă sau sub un nuc Piața cerealelor, din nou sub presiune. Prețuri la zi

    Ultimele știri

    Mesaj din industria cărnii – ce se întâmplă cu prețul cărnii de porc de Sărbători Micii și salamurile din România – interzise în SUA și UK. Motivul pentru care s-au blocat exporturile Fermierul de pe Valea Trotușului care crește 8 vaci și produce o brânză specială, premiată la nivel mondial