• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Confruntare în Instanță între oieri și conducerea MADR și a ANZ, la început de an!

    Roxana Dobre -

    Începutul de an a adus și un nou termen în procesul pe care oierii îl au deja deschis din luna octombrie la Curtea de Apel București, împotriva unui ordin emis de Agenția pentru Zootehnie, cu girul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Este vorba despre deja cunoscutul Ordin 180/2020 pentru aprobarea Normelor tehnice privind organizarea și desfășurarea montei naturale autorizate.

    Oierii au avut un nou termen în confruntarea în Instanță cu MADR și ANZ, marți 19 ianuarie. Pe 22 decembrie crescătorii de ovine au avut o primă victorie prin decizie a Curții de Apel București care obliga Ministerul Agriculturii condus de ministrul Adrian Oros și ANZ condusă de directorul Vaida Bela să suspende prevederile reclamate de crescătorii de animale din conținutul Ordinului 180/2020. ”Respinge excepţia prematurităţii. Admite, în parte, cererea de suspendare. Suspendă executarea prevederilor art. 9 alin. 5 şi 6 şi art. 10 alin. 2 din Normele Tehnice privind organizarea şi desfăşurarea montei naturale autorizate aprobate prin Ordinul nr. 180/2020 emis de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale până la soluţionarea definitivă a cauzei. Stabileşte termen pentru continuarea judecăţii pe fondul cauzei la 19.01.2021, ora 13,00, cu citarea părţilor. Executorie. Cu recurs în 5 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 22.12.2020”, arăta decizia Instanței din luna decembrie.

    Despre acest subiect Agrointeligența-AGROINTEL.RO a scris în premieră aici: Prima victorie a oierilor! Decizie instanță: Ministerul Agriculturii și ANZ, obligate să suspende regulile aberante!

    Ulterior, conform site-ului oficial al Curții de Apel București, MADR și ANZ au făcut mai multe recursuri înregistrate de Instanță pe 8, 11 și 12 ianuarie. Astăzi, marți, 19 ianuarie decizia judecătorilor a fost să amâne până în luna martie o nouă înfățișare și decizie privind cererea oierilor.

    ”Procesul pe fond de astăzi, a fost dat termen în luna martie! Se analizează documentele depuse de părți. Pe noi crescătorii nu ne afectează fiindcă cele două articole au fost suspendate, deci ANZ este în mare încurcătură cu autorizarea neefectuată la miori. Ministerul ar trebui să ia deja măsura cu Vaida pentru suspendarea celor două articole așa cum a decis inițial Instanța”, ne-a declarat Ionică Nechifor, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine-Caprine Moldoovis Botoşani, una dintre entitățile participante la proces.

    De ce îi nemulțumește pe oieri O.M. 180/2020

    Oierii spun că prin ordinul de ministru se dorește autorizarea la montă a reproducători masculi (bovine, ovine, caprine) care nu au performanță cunoscută, autorizarea fiind în baza unei bonitări fenotipice, acțiune care contravine Legii Zootehniei (25.al.1; Art. 30.al.2) și Reg. UE 1012 /2016 cu aplicare din noiembrie 2018.

    ”Prin acest Ordin de Ministru, Asociațiile care dețin Registrele Genealogice, sunt scoase din ecuație! Noi nu mai contăm! Progresul genetic se face prin supunerea animalelor ameliorării și se realizează de către asociații! În Ordinul de ministru susținut de Bela Vaida, directorul ANZ, România rămâne fără animale cu performanță cunoscută, vom sta  în continuare la coada Europei, o să  importam genetică de la vecini!”, mai susțin ciobanii.

    Ordinul ANZ privind monta și genotiparea berbecilor se află în vigoare din 3 august iar conform noilor reguli, pentru autorizarea reproducătorilor masculi oficiile județene de zootehnie sunt obligate să întocmească la începutul fiecărui an necesarul de reproducători pentru montă naturală, iar societățile de ameliorare recunoscute, pe specii, asociațiile de crescători pe specii, autorizate ca părți terțe, asigură, după caz, reproducătorii necesari pentru montă naturală.

    Același document specifică faptul că pentru montă naturală se acceptă reproducători de rasă pură identificați în conformitate cu legislația Uniunii Europene în domeniul sănătății animalelor privind identificarea și înregistrarea animalelor, care au vârsta optimă pentru introducerea și utilizarea la montă, sunt în stare perfectă de sănătate, îndeplinesc condițiile sanitar-veterinare, condițiile pentru aptitudinea de reproducător și comportamentul sexual, condițiile minime privind capacitatea de fertilizare a materialului seminal și condițiile minime privind performanțele.

    ”Reproducătorii masculi, indiferent de specie, utilizați la montă naturală, sunt autorizați de către autoritatea competentă a statului în zootehnie dacă îndeplinesc performanțele minime stabilite prin programele de ameliorare și cerințele sanitar- veterinare în vigoare. Pentru reproducătorii care nu îndeplinesc condițiile menționate mai sus și care activează la reproducția femelelor cuprinse în lucrările de ameliorare, autorizarea se face conform derogărilor prevăzute de societățile/exploatațiile de ameliorare în programele de ameliorare rasiale”, mai menționează documentul publicat în Monitorul Oficial.

    Asociațiile care se află în proces cu cele două instituții aunt: Asociația Crescătorilor de Ovine (ACO) Păstorul Crișana, Asociația Națională Crescători de Capre (ANCC) Caprirom, Asociația Județeană a Crescătorilor de Ovine-Caprine Caraş-Severin, Asociația Județeană a Crescătorilor de Ovine-Caprine Teleorman, Asociația Crescătorilor de Ovine/Caprine Miorița Chişineu Criş, Asociația crescătorilor de specii aflate în conservare, Asociația Județeană a Crescătorilor de Ovine-Caprine Mioriţa Moldavis, Asociația Crescătorilor de Ovine-Caprine Moldoovis Botoşani, Asociația Crescătorilor de Ovine-Caprine 2003 Călărași, Asociația Dacia Hunedoara, Asociația Crescătorilor de Ovine-Caprine Dobrogea.

    CITIȚI ȘI:


    Te-ar mai putea interesa

    Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri

    Ultimele știri

    S-a deschis târgul de animale de la Câmpeni cu o bază de achiziții bovine! Ucraina a început oficial negocierile de aderare la UE. Agricultura, prima pe lista discuțiilor Markus Kamieth este noul CEO al BASF