• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Revista Capital reia tradiţia premiilor OSKAR. Vezi cele 10 nominalizări la secțiunea agricultură!

    agrointeligenta.ro -

    Statuetele OSKAR, care au început să fie acordate de revista Capital din anul 1995, vor ajunge şi anul acesta la companiile şi întreprinzătorii cu performanţe deosebite, capabili să dovedească faptul că succesul este posibil şi în ani de criză.

    Cele mai performante companii, dar şi oamenii de afaceri care au avut, în 2013, rezultate sau iniţiative remarcabile vor fi premiaţi de revista Capital, în cadrul Galei OSKAR.

    Evenimentul va relua, în primăvara acestui an, tradiţia unor premii de prestigiu și, pentru prima dată, în colaborare cu revista Agrointeligența, va include și distincții la secțiunea agricultură.

    Iată care sunt, în ordine aleatorie, nominalizările la premiile OSKAR în agricultură

     

    mircea croitoru1.Mircea Croitoru – liderul legumicultorilor din Matca

    Preşedintele Grupului de producători „Legume-Fructe Matca”, Mircea Croitoru este unul dintre cei mai înverșunați apărători ai legumelor românești și a reușit să îi convingă să se asocieze într-o cooperativă locală pe producătorii din localitatea gălățeană unde fiecare sătean are în curte propriul solar. Pe o piață dominată de importuri, Croitoru se luptă pentru ca legumicultorii autohtoni să aibă loc în marile magazine și pentru ca românii să nu uite gustul roșiilor de odinioară.

    victor-chivu2.Victor Chivu – fermierul cu gura mare și cu mână bună la rapiță

    Crescător de bovine din Teleorman a devenit cunoscut mai ales datorită luărilor de poziție tranșante în favoarea sprijinirii fermierilor. A avut la un moment dat cea mai modernă fermă de vaci de lapte din sudul țării dar contextul nefavorabil l-a făcut să își reducă dramatic efectivele. Nu s-a dat bătut și s-a reorientat complet către producția vegetală, devenind unul dintre cei mai mari cultivatori individuali de rapiță, o cultură care aduce profituri însemnate celor care obțin randamente bune la hectar.

    cai-curtici-1-evz3.Dimitrie Muscă – omul care a reînviat cu succes CAP-ul

    Omul producțiilor record, la grâu nu îl bate nimeni în țară. Fermierul care dă salarii de mii de euro tractoriștilor. Dimitrie Muscă a reușit să realizeze o structură integrată funcțională în agricultură, are producție vegetală, ferme de creștere a animalelor, procesare de produse din carne și chiar magazine de desfacere. Ferma-model din vest țării, la Curtici în județul Arad, este creația sa de la un capăt la altul și o conduce cu mână forte. Planurile lui Muscă vizează egalarea competitivității țărilor din Occident, mai ales la cereale, și este foarte aproape de a atinge acest obiectiv.

    smith776z4.Smithfield România – porcul autohton care ajunge în China

    Gigantul american a cumpărat în România o parte a infrastructurii de producție a fostului combinat de creștere a porcilor Comtim Timișoara. Este cel mai mare producător de carne de porc din România și modelul de business este implementat cu succes și de fermieri mai mici. Preluarea pachetului majoritar de către o companie chineză a deschis, la nivel global, piața asiatică către produsele Smithfield. România a profitat din plin: filiala din România este pe cale să realizeze primul export de carne de porc congelată din țara noastră către China.

    porumb15.Procera – cercetare românească de top, pentru producții românești de top

    În spatele companiei Procera, care își desfășoară activitatea la Fundulea, în județul Călărași, se află fostul ministrul al Agriculturii, Stelian Fuia. Care înainte de a fi politician, este un cercetător respectat, cu proiecte de colaborare în multe țări, printre care SUA și China. Într-o piață a semințelor, în care multinaționalele fac legea, specialiștii de la Procera se încăpățânează să producă material genetic de calitate autohton. Mai ales în materie de porumb și floarea-soarelui, Stelian Fuia are cu ce se mândri: hibrizi de top, adaptați la condițiile din România, rezistenți la secetă și care aduc profit fermierilor noștri

    TCE-DU-PONT-2013-0416.TCE 3 Brazi – vârful de lance al agriculturii din Moldova

    Grupul de companii reprezintă astăzi o companie integrată în sensul domeniilor de activitate abordate: agricol, creşterea animalelor, prelucrarea produselor de origine animală, vegetală şi industrializarea lemnului. Avându-l ca fondator pe Culiță Tărâță, președintele Consiliului Județean Neamț, TCE 3 Brazi este în topul național al producătorilor români de cereale și, de asemenea, are rezultate deosebite în ceea ce privește creșterea animalelor, fie că este vorba de porcine sau de bovine. Aspectul social este extrem de important: TCE 3 Brazi este un angajator de top într-o zonă afectată de sărăcie

    romvac7.ROMVAC – sprijin pentru zootehnie cu know-how autohton

    Povestea Romvac este una atipică pentru tranziția din România în ultimii 25 de ani: o companie românească care reușeste să supraviețuiască și chiar să se dezvolte într-un mediu concurențial în care importurile domină piața. Cel mai mare producător de medicamente și vaccinuri de uz veterinar reușește să prospere chiar și în anii de criză și se extinde pe piețele vecine României. Rolul Romvac va fi determinant pentru succesul zootehniei românești, mai ales la export. Dacă motorul de creștere cu valoare adăugată va fi creșterea animalelor, atunci siguranța alimentară va depinde de produsele Romvac

    Alexandru-Vulpe_RZV8.Alexandru Vulpe, profit de nișă – 10.000 de euro pe hectarul de cătină

    Nișele aduc bani în agricultură. Cel mai mare cultivator de cătină din România, Alexandru Vulpe, se mândrește cu o afacere de succes care îi aduce un venit frumușel. În urmă cu patru ani, a înfiinţat la Frumuşeni, lângă Arad, prima fermă pilot profesionistă din România – centru de excelenţă pentru cultura cătinei, cum îi place să spună – , unde au fost cultivate soiuri nobile. Aici are la dispoziţie circa 32 hectare de teren agricol, unde îşi desfăşoară activitatea pe mai multe paliere: ameliorare, pepinieră şi producţie de fructe. Aproape jumătate din suprafaţă este destinată cultivării cătinei, pe care o vinde în întregime în Germania.

    prepelita9.Ferma Bunicii – un investitor curajos care crește prepelițele cu ouă de aur

    Curajul aduce și rezultate, chiar dacă riscurile sunt mari. Lucian Stancu (37 ani) a demarat în urmă cu aproape doi ani o afacere cu prepeliţe. A pornit construcţia unei ferme cu nici 10.000 de euro, iar în prezent investiţia a ajuns la aproape un milion de euro, cu o capacitate prognozată pentru vara lui 2014 de 70.000 de prepeliţe. Din 2013, carnea şi ouăle de la fermă sunt comercializate în reţeaua de supermarketuri. Cifra de afaceri este de 25.000-30.000 de euro pe lună, iar după finalizarea investiţiilor este estimată să ajungă la 100.000 euro/lună.

    gabi-sandu-cartofi-mov10.Cartoful mov, cea mai profitabilă cultură din România, aclimatizată la noi de un entuziast după șapte ani de muncă

    Primul și singurul fermier care a reușit aclimatizarea acestei plante în România spune că exotica legumă poate aduce agricultorilor câștiguri record, de cel puțin zece ori mai mari decât investiția la hectar, iar anul trecut, întreaga recoltă a producătorului autohton s-a vândut ca pâinea caldă pe piața din Italia. Gabi Sandu spune că profitul poate depăși 200.000 de euro, cu condiția ca agricultorul să găsească piață de desfacere la preț bun pentru toată producția.

    Premiile OSKAR de anul acesta

    Omul de afaceri al anului
    Compania anului
    Investiţia anului
    Inovaţia anului
    Banca anului
    Cea mai bună companie din energie
    Cea mai bună companie din industrie
    Cea mai bună companie din construcţii şi imobiliare
    Cea mai bună companie IT&C
    Cea mai bună companie din retail
    Agricultorul anului
    Premiul special „OSKAR pentru responsabilitate socială“
    Premiul special „Exportatorul anului“

    Mai multe detalii și noutăți despre Gala OSKAR Capital din acest an găsiți pe www.capital.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești Rabla pentru Tractoare 2024. Data la care începe înscrierea fermierilor în aplicația AFM Fermierul de pe Valea Trotușului care crește 8 vaci și produce o brânză specială, premiată la nivel mondial

    Ultimele știri

    Prețul cerealelor în Bărăgan. Valentin Popa, fermier: Am înlocuit porumbul cu rapița! ANSVSA – recomandări pentru tăierea porcului de sărbători Comisarul UE pentru Agricultură: ”Acordul Mercosur are multe clauze de protecție pentru fermieri”