• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ştiri agricole

    1 536 537 538 570
    Lista neagră a procesatorilor de lapte: Cu cât pleacă litrul de la poarta fermei și de ce statisticile nu pot ilustra drama micului crescător de bovine Radu Timiș – desemnat ”Omul de afaceri al anului” de către revista Capital Utilaje din ferma lui Porumboiu, vândute la licitație în contul datoriilor pe care latifundiarul le care la ANAF Legea viei și vinului a fost adoptată: S-a terminat cu folosirea substanţelor aromatizante, a îndulcitorilor sintetici şi coloranţilor la obţinerea vinurilor Cânepa pentru ulei și fibre va putea fi cultivată și pe suprafețe luate în arendă Alegerile pentru un nou președinte la Pro Agro vor avea loc pe 8 iunie. Până atunci, liderii Federației sunt rezervați în comunicarea cu presa Ministrul Daniel Constatin le-a cerut deputaților să modifice Legea fondurilor mutuale: Trebuie introdusă obligativitatea aderării pentru fermieri! Lista lui Baciu. Ce-i musai de făcut în agricultură ca lucrurile să meargă mai bine ”Arenda pe 10 ani” – exclusivitatea Agrointeligența, dezbătută cu ministrul Constantin la Conferința LAPAR. Ce le-a promis fermierilor șeful MADR Moțiunea simplă pe agricultură a fost respinsă la Senat. Ministrul Constantin: Adevărata moțiune o susțin în fața fermierilor – UPDATE PNDR 2014-2020 a fost aprobat de Comisia Europeană! Ministrul Daniel Constantin răspunde astăzi moțiunii depuse de PNL Ședință decisivă la Federația Națională Pro Agro: Ce speră membrii acesteia să tranșeze la discuțiile de astăzi Revista Agrointeligența, distribuită fiecărui fermier care participă la Conferința Națională a Agricultorilor Vine președintele Iohannis la Conferința Națională a Fermierilor? Vezi programul anunțat de cabinetul său de la Cotroceni pentru ziua de mâine! Conferința Națională a Agricultorilor 2015: Cine a confirmat prezența la evenimentul organizat de LAPAR ”Ambasadorul cartofului” în România a trecut pe soia: ”La 20-35 de bani pe kilogram nu se mai merită să cultivi cartof în România!” O petiție inițiată în Germania ar putea schimba legislația privind plantele transgenice în UE: Se cere etichetarea conținutului de OMG pentru toate produsele de pe piață Noul număr al revistei Agrointeligența – de luni, 25 mai, la TOATE chioșcurile de ziare. Se distribuie GRATUIT cu săptămânalul Capital Biso România trimite un norocos fermier din LAPAR la Agritechnica – cea mai amplă expoziție de utilaje agricole din lume Ședință de șase ore pentru Comitetul de Monitorizare a PNDR 2014-2020: A rămas în picioare lanțul scurt de integrare a producției în cadrul OIPA. La proiectele pe irigații devin eligibile și generatoarele de energie neconvențională Sâmbătă, la Cultivat în România: Despre fructele și legumele din producția internă Cum (nu) se naște asocierea agricolă la Suceava: Cameră agricolă cu președinte ”expirat” și cooperativă cu fermieri individualiști Adrian Porumboiu are conturile blocate de peste două săptămâni: APIA vrea să își recupereze amenda de 12 milioane de lei pentru încasarea ilegală de subvenții EXCLUSIV! Vizita oficială a ministrului Daniel Constantin în China a fost amânată! Dezbaterea moțiunii simple pe agricultură – marți, la Senat Secretarul de stat Daniel Botănoiu a participat la Reuniunea Miniștrilor Agriculturii Membri ai Grupului de la Vișegrad în formula V4+3 Ciobanul Ghiță face angajări: Caută oameni destoinici să-i păzească turma Cea mai mare producție de rapiță la hectar s-a obținut anul trecut la Galați. Ce a făcut fermierul Hristache Panaite pentru a recolta 6 tone la hectar Ministrul Daniel Constantin, marele absent la Adunarea președinților de Camere Agricole. Cornel Stroescu: ”Ne vom contiuna demersurile” Senatorii PNL au depus moțiune simplă pe agricultură: Dezbaterea ei ar putea da peste cap vizita ministrului Constantin în China EXCLUSIV! Război rece între Baciu (LAPAR) și Stroescu (Camera Agricolă): ”Cei care se erijează în așa-zisele Camere agricole nu-și cunosc atribuțiunile. Aceste persoane fac de râs agricultura” Concluziile unui studiu de lungă durată al Academiei Române sunt paradoxale: “Marile ferme sugrumă dezvoltarea satului românesc”. Interviu cu academicianul Ioan Păun Otiman Ordonanță de Urgență pentru interzicerea exportului de lemn neprelucrat timp de trei luni Asociația Română a Cărnii și InfoCons semnează un acord de colaborare LAPAR așteaptă 1.000 de fermieri la Conferinţa Naţională a Agricultorilor Motivul real pentru care România nu are cadastru național. Diana Turturica – Casa de Avocatură Ionescu și Sava: ”Problema nu ține de legislativ sau de administrativ” PNDR 2014-2020, actualizat după negocierile cu Bruxelles: Vezi textul final! Comisia Europeană introduce un nou sistem de autorizaţii pentru plantările de viţă de vie începând cu 1 ianuarie 2016 Scrisoare LAPAR pentru președintele Klaus Iohannis și premierul Victor Ponta: ”Lăsați producătorii agricoli dreptul să aleagă ce sistem de producție – dintre cele aprobate și legitime (convențional, biotehnologic sau organic) – răspunde cel mai bine nevoilor lor” Lista fermierilor pentru David Cameron. Cele 10 priorități în agricultură ale premierului britanic reales Nini Săpunaru, PNL: APIA putea să ceară fermierilor doar o declarație pe propria răspundere, nu un morman de acte pentru fiecare bucățică de pământ Calcule cu TVA de 9% într-o fermă de vaci. Cristian Lungu: Mă voi transforma într-un creditor al statului! Șefa PPDD Simona Man, noul secretar de stat la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Sâmbătă, în Cultivat în România: Despre cele mai profitabile culturi agricole cu umoristul devenit fermier, Ghighi Bejan Cartea Albă a Competitivității: O bursă agricolă locală ar rezolva problema prețurilor mici cu care fermierii își vând producțiile Eveniment Timac Agro la Bacău: Fermierii discută despre situația solurilor și alte probleme din agricultură Precizare APIA: 200 de tone de carne românească de porc, păstrată în depozitare privată pentru 90 de zile ”Spaima supermarketurilor”, din nou în acțiune: Fermierul Marin Anton a revenit în Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaților Micul românesc vrea să cucerească Europa: Ce șanse au producătorii să obțină protecție în UE pentru cel mai popular preparat din carne de la noi din țară Sâmbătă, la Cultivat în România: Oportunitățile pe care micii producători din zona industriei de carne le au după reducerea TVA la alimente
    1 536 537 538 570