• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • 2015 iunie

    1 2 3 4
    De pus în calendar: Miercuri, 8 iulie, aduce deschiderea a încă 6 submăsuri de finanțare pe PNDR 2014-2020 Ministrul Daniel Constantin despre implicarea Patriarhiei în monitorizarea fondurilor de la UE Smithfield România își extinde fermele de porci cu un credit de 60 milioane de dolari S-a înființat Garda Forestieră. Aflaţi care va fi rolul acesteia! Deputatul Liviu Harbuz: ”România are urgent nevoie de o Strategie Forestieră Națională” Bursa Română de Mărfuri: Cotațiile la cereale și plante tehnice pentru Săptămâna 26. Vezi și prețul la rapiță! Ministrul Daniel Constantin: Până acum s-au depus cereri pentru 9,5 milioane de hectare Dovlecelul-gigant, leguma uitată a Botoșaniului revine la modă. Ajunge să aibă lungimi de doi metri! Ferma de capre – investiția deșteaptă cu care o familie de sibieni a învins criza laptelui Top 5 județe unde s-au accesat fonduri europene pentru creșterea albinelor Lege intrată în vigoare: Primăriile își fac Birou de Cadastru. Proprietarii terenurilor, scutiți de cheltuielile la notar Plantațiile de Goji în România. Mit sau o cultură cu real potențial productiv? Fonduri europene pentru refacerea irigațiilor: Se decontează serviciile de consultanță, dar nu și echipamentele second-hand Cum se depune online un proiect pentru fonduri europene în agricultură – PNDR 2014-2020 Legea comercializării în piețe: Carnete pentru rudele fermierului și filă completată doar în momentul plății la centrele de colectare Loteria bonurilor fiscale: Ce bonuri au ieșit câştigătoare la a doua extragere Vinul Guvernatorului: Povestea (ne)romanțată a tezaurului viticol deținut de Mugur Isărescu Soluții bio pentru combaterea gândacului de Colorado Pomul care face roșii: Un soi aparte de tomate crește ca un arbore din care se culeg apoi fructele zemoase Ultimul mare tun din agricultură: Cine trage sfori să pună mâna pe sistemul național de irigații? Cum a ajuns România să nu mai aibă producție națională de cidru Almaș i-a convins pe experții mondiali că ciobănescul românesc își merită locul în rândul nobilimii canine De sezon: Fermierii care cultivă hibrizi de rapiță DEKALB n-au probleme cu scuturarea timpurie a boabelor Sâmbătă, la Cultivat în România: Danone – lider pe piața iaurtului. Cum? Cu lapte românesc! Un timișorean cultivă cei mai iuți ardei din lume: Soiuri precum Jalapeno sau Habanero îi aduc un profit anual de mii de euro Povestea tinerilor care au primit cele mai mari multe fonduri europene pentru creșterea albinelor: ”Orice greșeală putea să ne anuleze proiectul” Premiu de 5.000 de euro pentru fermierii care protejează albinele Ce spune Comisia Europeană despre fermierii care nu vor finaliza proiectele pe vechiul PNDR până la finele acestui an ”Doctori” în cultura de floarea-soarelui, specialiștii de la Prutul vin cu sfaturi prețioase pe timp de secetă România va primi 8,5 milioane de euro de la UE, compensație pentru pagubele inundațiilor din 2014 Lecția unui legumicultor român pentru cercetătorii britanici sau cum s-a născut roșia care face cartofi într-o gospodărie din Bălțătești Încă un an de embargou în Rusia! Plafonul de un milion de euro nu le permite fermierilor să refacă sistemele de irigații pe bani europeni Patriarhia Română, acceptată tacit în Comitetul fondurilor europene. Baciu, LAPAR: Consultarea fermierilor a fost pur formală! Egidio Maschio, președintele companiei Maschio Gaspardo, s-a sinucis! Noul Cod Fiscal, aprobat de Parlament cu cotă standard de TVA de 19% din 1 ianuarie 2016 Plafonul pentru crescătorii de vaci de lapte din zone defavorizate a fost majorat Accesarea fondurilor europene în agricultură: Cofinanțarea poate fi asigurată prin orice IFN înscris în Registrul Special al BNR Creșterea viermilor de mătase – o idee de afacere agricolă cu investiție mică și profit mare Scandal cu Paulownia în Republica Moldova: ”Vor să minciunească oamenii” Semințe profesionale de legume: Soiuri de ardei iute în care merită să investești! Cum face profit un fermier din cea mai mare zonă pomicolă din Europa Ministerul Agriculturii vrea să bage Patriarhia Română în monitorizarea fondurilor europene. Ce răspunde cea mai puternică organizație de fermieri din România! Jean-Baptiste Mas – noul director executiv al Euralis Semences Surse: Se lucrează la o nouă lege pentru fondul mutual în agricultură Impozitul pe venit agricol în 2015: Vezi normele pentru fiecare județ și care sunt zonele ”protejate” Impozite în agricultură: Lista dărilor la stat pe care fermierii le au de plătit în 2015 Efectul magazinelor închise duminica: Peste 2.000 de concedieri în Ungaria Jean Ionescu – director general DuPont Pioneer pentru operațiunile comerciale din România și Republica Moldova APIA a început să vireze în conturile fermierilor subvenția la motorină pe trimestrul IV din 2014
    1 2 3 4